Copiii de succes crescuţi la Sfânta Macrina

Ana a ajuns studentă la Chicago

Din 1996 şi până acum, de când s-a înfiinţat, sute de copii au bătut la uşa fundaţiei, cerând fie şi o masă de prânz sau o haină mai groasă. În centrul rezidenţial au crescut ani de zile peste 100 de copii, acest loc devenind pentru ei a doua casă. Mulţi dintre copii, analfabeţi fiind, au fost trimişi la şcoală, alţii au mers de drag, dornici ca mai târziu să-şi găsească un loc de muncă bun.

Ana, de pildă, a ajuns aici la 14 ani, a stat patru ani în centrul rezidenţial, a studiat în timpul liber cu educatorii fundaţiei, iar acum este studentă la un colegiu din Chicago.

Părinţii Anei o duc de azi pe mâine, au numai patru clase şi de abia ştiu să se semneze. Când fata avea 14 ani, a intrat la un liceu din Bucureşti, dar nu avea bani de cazare. Era pe punctul de a abandona, când asistenţii sociali de la Direcţia de Protecţie a Copilului au aflat de ea şi au trimis-o la Sfânta Macrina. A fost şansa ei de a putea merge la o şcoală bună. Aici a învăţat limba engleză şi tot aici şi-a perfecţionat studiile. Acum, de la Chicago, Ana visează la o carieră frumoasă şi e sigură că va deveni realitate.


Rebeca – la nouă ani pe străzi, acum se pregăteşte să devină pictoriţă

Rebeca avea nouă ani când a ajuns la Sfânta Macrina, adusă de mână de mama ei. Erau cinci copii, tatăl schizofrenic şi mama prea săracă să îngrijească atâţia prunci. Ajunsese chiar să doarmă cu copiii în maşină. Până la 17 ani, Rebeca a locuit la centrul rezidenţial, mergând la şcoală ca orice copil normal. Prin programul de terapie prin artă al fundaţiei, a descoperit că îi place mult să picteze. Ajutată de educatorii centrului, şi-a dezvoltat talentul, iar acum este elevă la Liceul Tonitza. A intrat acolo fără nici un fel de meditaţii speciale sau pregătiri suplimentare, cum au făcut alţi copii de vârsta ei. Acum îşi rotunjeşte veniturile pictând şi vânzând câte un tablou, din când în când.


Tania dormea în canale, acum este menajeră în Elveţia

Micuţa Tania şi fratele ei dormeau prin canale şi se drogau cu aurolac, în copilărie. La nouă, zece ani erau analfabeţi şi singura lor grijă era să supravieţuiască în lumea străzii. După ce au ajuns la centru şi au primit hrană şi haine curate, fratele începuse să devină îngrijorat că, spălată şi îngrijită cum arăta acum, sora lui ar fi riscat să fie violată de băieţii de pe stradă. Astfel, ca să o protejeze, îi murdărea hainele curate, ori de câte ori ieşeau de pe uşa fundaţiei. După o vreme, au trecut cu totul în grija fundaţiei, şi chiar în apartamentele protejate. Tania a mers la şcoală, a făcut doi ani într-unul, ca să recupereze, a învăţat croitoria, iar la 19 ani a ales să plece pe cont propriu în afară. Acum lucrează în Elveţia ca menajeră şi periodic îi trimite bani fratelui său.